Ce este obezitatea?
Obezitatea este o boală cronică ce se caracterizează prin creșterea exagerată a greutații corporale, cauzată de acumularea unei cantitați mari de țesut adipos la nivel subcutanat sau în jurul organelor (grasime viscerală).
Această patologie apare în urma unui aport caloric mai mare, în comparație cu cel consumat. Caloriile neconsumate prin efort fizic se acumulează sub formă de țesut adipos în jurul organelor sau în diverse zone ale corpului.
Obezitatea poate duce la o speranță de viață redusă și boli cronice: diabet zaharat tip 2, boli cardiovasculare, sindrom metabolic și chiar deces.
CLASIFICARE:
- Obezitate EXOGENĂ: determinată de aport caloric în exces
- Obezitate ENDOGENĂ: determinată de afecțiuni ale centrilor nervoși din hipotalamus sau tulburări ale glandelor endocrine
IMC (Indicele de masă corporală)/BMI (Body mass index) masoară greutatea raportată la înalțime si este un indicator prin care putem stabili grupa de greutate în care se încadrează o persoană.
IMC= GREUTATE (kg) / ÎNALȚIME2 (m)
IMC singur nu este suficient pentru diagnosticarea obezității, deoarece la același IMC, o persoană poate avea un țesut adipos mai scazut și o masă musculară mai dezvoltată, dar în același timp o altă persoană poate avea raportul inversat. Din acest motiv este recomandată efectuarea evaluării compoziției corporale cu ajutorul impedanței bioelectrice (BIA), complementar efectuării IMC. Aparatul de bioimpedanță (BIA) este unul dintre cele mai bune instrumente, ce iți oferă informații despre procentul de grăsime și raportul acestuia cu masa musculară, adând și rolul de a monitoriza evoluția în cazul unei schimbări a stilului de viață.
| IMC | CLASIFICARE |
| <18.5 | SUBPONDERAL |
| 18.5-25 | NORMOPONDERAL |
| 25-30 | SUPRAPONDERAL |
| 30-35 | OBEZITATE GRAD I |
| 35-40 | OBEZITATE GRAD II |
| ≥40 | OBEZITATE GRAD III/MORBIDĂ |
CAUZELE OBEZITĂȚII:
- aport caloric în exces
- tulburări de metabolism: diabet zaharat tip 2, sindrom metabolic.
- sedentarism
- stres cronic
- deprivarea de somn (afectează hormonii foamei și ai sațietății, crescând apetitul)
- boli cronice care limitează mișcarea
- factori psihologici: mâncat compulsiv în anxietate, depresie, bulimie nervoasă.
- afecțiuni endocrinologice: Sd. Cushing, Hipotiroidism, SOPC.
- administrarea anumitor medicamente: insulină (efect anabolizant), corticosteroizi, antidepresive, antipsihotice, anticonceționale hormonale.
- obezitate infantila
- predispoziție genetică
- nivel socio-economic scăzut (acces limitat la alimente bogate în nutrienți și activitate fizică)